Aspecte generale ale teoriei democratiei contemporane


 Categoria : Articole  Download gratuit :aspecte-generale-ale-teoriei-democraiei.doc [58 Kb] (cкачиваний: 28)

Оn prezent, trăim vremuri оn care dorinţa de libertate şi democraţiei se face simţită оn lumea оntreagă. Europa Răsăriteană s-a debarasat de guvernele totalitare care au dominat-o timp de aproape de jumătate de secol, iar republicile Uniunii Sovietice se luptă să оnlocuiască regimul comunist care a dăinui aproape 75 de ani cu o orоnduire democratică, pe care nu au avut ocazia să o trăiască pоnă acum. Schimbările dramatice petrecute оn Europa umbresc оnsă оntr-o măsură considerabilă felul оn care perspectiva democraţiei a mobilizat toate popoarele lumii. Ţările Americii de Sud şi Nord sunt оn bună parte democratice. Оn Africa оnregistrăm o perioadă de intense reforme democratice, iar оn Asia iau naştere guverne democratice viguroase.

Aceste evenimente оi contrazic pe scepticii care erau de părere că „democraţia modernă, liberală este un apanaj exclusiv vestic care nu poate fi reprodus cu succes оn alte medii culturale"1. Оntr-o lume la care la etapa actuală democraţia este practicată оn ţări atоt de diferite precum Japonia, Italia şi Venezuela, se poate spune că instituţiile democratice răspund unor aspiraţii universale la libertate şi autoguvernare. Actualitatea şi importanţa democraţiei contemporane sunt tot mai mult accentuate оn publicaţiile anuale ale instituţiei americane Freedom House. Aceasta face o analiză a gradului de libertate politică şi cetăţenească prezent оn fiecare ţară - două criterii esenţiale ale democraţiei contemporane. Оn 1990 Freedom House aprecia că 61 dintre cele 167 de state suverane ale lumii, care cuprind 39 la sută din populaţia lumii, sunt cu totul libere. Dar această cifră este deja depăşită, deoarece ea nu reflectă оn оntregime schimbările cauzate de revoluţiile democratice petrecute оn Europa Răsăriteană precum reunificarea Germaniei, schimbările produse оn republicile Uniunii Sovietice, restaurarea unor guverne formate prin alegeri оn Nicaragua,  Panama,   Namibia  şi   Ţările Baltice   şi  eforturile   de  reinstaurare  a  democraţiei  оn Nigeria. Оn plus, „termenul democraţiei continuă să se răspоndească din Mongolia pоnă оn Taivan, iar pe continentul african, оn Senegal, Gaban, Congo,  Angola şi mai ales оn Republica Sudafricană". Dar avоntul pe care l-a luat democraţia оn cursul ultimilor 10 ani nu este o garanţie pentru instalarea cu succes a acesteia. Оntr-o cuvоntare ţinută la Managua, оn Nicaragua, pentru un grup de reprezentanţi ai оnvăţămоntului şi oficialităţi guvernamentale, Chester E. Finn  Jr., profesor de pedagogie şi politică civică la Universitatea Vanderbilt, spunea: "Este logic ca oamenii să prefere libertate, nu asuprirea. Dar acesta nu оnseamnă că ne putem aştepta ca sistemele politice democratice să se nască şi să persiste de la sine de-a lungul vremii. Dimpotrivă, ideea democraţiei este durabilă, оnsă practica ei este precară". Desigur, valorile democratice parcurg оn prezent o perioadă de оnflorire, dar din perspectiva istorică de  la  Revoluţia  Franceză  petrecută  la  sfоrşitul secolului XVII pоnă la instaurarea regimurilor monopartite  la mijlocul secolului XX, majoritatea democraţiilor au fost puţine la număr şi au avut o viaţă scurtă. Acest adevăr nu cauzează nici pesimism, nici disperare, ci constituie o solicitare. E cert că dorinţa de libertate este probabil оnnăscută, dar practicarea democraţiei se  cere оnvăţată. Dacă istoria va continua sau nu să deschidă porţi către libertate şi şanse noi, va depinde de asiduitatea şi оnţelepciunea colectivă a oamenilor şi nu de vreo lege de nestrămutat a istoriei, şi nici de cum de presupusa bunăvoinţă a unor conducători autoinstauraţi. Contra unor anumite păreri, o societate democratică sănătoasă  nu este o arenă оn care fiecare cetăţean urmăreşte realizarea propriilor sale interese. Democraţia оnfloreşte atunci  cоnd ea „este оngrijită de cetăţeni dornici de a-şi folosi libertatea cu greu cоştigată pentru a participa la viaţa societăţii, alăturоndu-şi propria voce dezbaterilor publice, alegоnd reprezentanţi care sunt răspunzători pentru acţiunile lor şi acceptоnd nevoia de toleranţă şi compromis оn cadrul vieţii sociale"2. Cetăţenii unei societăţi democratice se bucură de dreptul la libertate personală, dar poartă оn acelaşi timp răspunderea de a se alătura concetăţenilor lor pentru a-şi determina un viitor оn care valorile fundamentale ale libertăţii şi autoguvernării să fie păstrate. Democraţia оn sine nu garantează nimic. Ea oferă оn schimb posibilitatea succesului, dar şi riscul eşecului. Оn definiţia răsunătoare şi iscusită a lui Thomas Jefferson, promisiunea democraţiei este „viaţă, libertate şi căutarea fericirii". Guvernarea poporului de către popor оnseamnă că cetăţenii unei societăţi democratice beneficiază оmpreună de avantajele ei şi poartă cu toţii poverile acesteia. Acceptоnd atribuţia autoguvernării, generaţia prezentă caută să păstreze pentru generaţia următoare moştenirea cu greu cоştigată a libertăţii personale, a respectării drepturilor omului şi a domniei legii. Оn fiecare societate, fiecare generaţie trebuie să depună din nou munca de оntreţinere a democraţiei - folosind principiile trecutului şi adaptоndu-le la practicile prezentului şi la o societatea aflată mereu оn schimbare. Josef Brodsky, poet de origine rusă şi laureat al Premiului Nobel, scria: „Atunci cоnd un om liber greşeşte, el nu оnvinuieşte pe altcineva". Acest adevăr este valabil pentru cetăţenii societăţii democratice, care trebuie să-şi asume răspundere pentru soarta societăţii оn care au hotărоt ei оnsuşi să traiască. Оn cele din urmă, obţinem guvernul pe care-l merităm. Analiza literaturii politice, filosofice, istorice şi juridice ne permite să conchidem că democraţia este una din formele de organizare a vieţii sociale. Ca fenomen social, democraţia e cunoscută оncă din societatea primitivă. Ginta, tribul se autoguvernau pe bază democratică. Ca fenomen politic, democraţia a apărut aproximativ 5000 de ani оn urmă оn polisurile (oraşele - state) greceşti. Cuvоntul "democraţie" este оn general bine cunoscut, dar el continuă să fie adesea greşit оnţeles sau folosit abuziv datorită faptului că regimurile totalitare, la fel ca dictaturile militare, au pretins că există cu acordul poporului, autoetichetоndu-se drept democratice. Dar forţa ideii democratice a generat unele dintre cele mai profunde şi mai impresionante expresii ale voinţei şi inteligenţei umane: de la Pericle la Atena antică de la Vaclav - Havel оn Cehoslovacia modernă, de la Declaraţia de Independenţă formulată de Thomas Jefferson оn 1776 la ultimile cuvоntări ţinute de Andrei Saherov оn 1989. Termenul "democraţiei" este de origine grecească ("demos" - popor şi "kratos" - putere ) şi semnifică - puterea poporului ori guvernarea de către popor. Astfel, se observă legătura putere - popor - democraţie. Se impun оnsă cоteva lămuriri. "A considera că democraţia reprezintă conducerea de către popor sau mase populare duce la neclarităţi. Din afirmaţiile de mai sus nu rezultă cu claritate "cine conduce" şi "care sunt cei conduşi". Pentru că оn lumina definiţiilor de mai sus, оnseamnă că poporul şi conduce şi este condus"3. De astfel, experienţa istorică arată că оn toate timpurile a fost speculată voinţa poporulu, voinţa naţională. Această realitate este subliniată şi de Alexis de Tocqueville, care spune că: "...voinţa naţională este una din locuţiunile de care intriganţii din toate timpurile şi despoţii din toate epocile au abuzat cel mai mult"4. De aceea definirea cоt mai exactă a democraţiei o constituie o preocupare de seamă a politologiei din antichitate pоnă оn prezent. Astfel, o definiţie pe care politologii o califică ca mai aproape de realitate este următoarea: "democraţia este o formă de organizare şi conducere politică a societăţii de către cei care deţin puterea prin consultarea cetăţenilor, ţinоnd cont de voinţa acestora, de interesele şi de aspiraţiile de progres ale ţării", definiţie susţinută de Aristotel, Platon, V I. Lenin. Dicţionarul limbii romвne prezintă democraţia ca: "guvernarea de către popor, puterea supremă revenind poporului şi fiind exercitată direct de el sau de reprezentanţii aleşi conform unui sistem electoral liber"5.

Abrahan Lincoln definea democraţia ca fiind un mod de guvernămоnt "al poporului, de către popor şi pentru popor". Aceeaşi idee e consfinţită de Constituţia Franţei оn art. 2 "Democraţia este guvernarea poporului prin popor şi pentru popor". Prin urmare, ca formă de organizare şi conducere politică a societăţii, democraţia presupune două părţi: conducători şi conduşi, pe baza unor alegeri libere. Democraţia, conducătorii, deţinătorii puterii politice, indifernt de apartenenţa lor de grup social, trebuie să reprezinte voinţa majorităţii poporului. Democraţia fără putere practic este lipsită de sens, dar puterea politică, poate exista deseori fără democraţie. Democraţia politică de multe ori murea оn focul luptei politice, se nega de tiranie, absolutism, fascism, dar din perspectiva dezvoltării obiective a societăţii ea apărea din nou. Dacă poeţii ar fi scris ode оn cinstea democraţiei, atunci, probabil ea ar fi comparată cu legendara pasăre Phoenix, care arsă de nenumărate ori, reоnvia de fiecare dată din propria-i cenuşă. Democraţia poate fi privită ca manifestarea mişcării social - politice a poporului, ca o formă de stat, ca un regim politic, ca participarea maselor la guvernare, ca un sistem de drepturi, libertăţi şi obligaţii ale cetăţenilor. Despre democraţie se mai poate de vorbit ca despre un sistem de idei, concepţii, tradiţii etc. Dar din ce punct  de vedere  nu s-ar  analiza conceptul  democraţiei,  оn prim - plan apare aspectul personalităţii. E imposibil de conceput existenţa şi funcţionarea sistemului şi mecanismului democraţiei fără personalitate, оn categoria căreia sunt incluse: "poporul, naţiunea, clasele, colectivele, grupurile etc."6 Practic democraţia n-ar exista nici făra existenţa libertăţii. Cuvintele libertate şi democraţie sunt adesea оnlocuite unul cu altul, dar ele nu sunt sinonime. Desigur, democraţia constă оntr-un număr de idei şi principii privind libertatea, dar şi dintr-un număr de practici şi proceduri care au căpătat forma lor intelectuală de-a lungul istoriei, prin experienţă оndelungată, pe scurt spus, democraţia este instituţionalizarea libertăţii. De aceea, putem identifica principiile fundamentale, puse la оncercare de-a lungul vremei - guvernarea constituţională, drepturile omului şi egalitatea оn faţa legei  pe care trebui să o posede fiecere societate care se numeşte pe drept democratică. Оn acest sens, Constituţia Republicii Moldova prevede оn art. 1 pct. 3 că: "Republica Moldova este un stat de drept, democratic оn care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate".7 Moldova este un stat de drept, democratic оn care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate. Există democraţii directe şi democraţii reprezentative. Оntr-o democraţie directă, toţi cetăţenii pot participa la luarea hotărоrilor de interes public, fără a se folosi de reprezentanţi aleşi sau numiţi. Acest sistem este оnsă оn mod clar practicabil doar оn cadrul unor societăţi cu un număr restrоns de membri, cum ar fi o societate tribală, o organizaţie sindicală locală, cоnd membrii acesteia se pot оntruni оntr-o singură оncăpere pentru a discuta problemele şi pentru a lua hotărоri prin оnţelegeri verbale sau prin vot. Atena antică, prima democraţie din lume, reuşia să practice acest sistem, societatea numărоnd 5000 sau 6000 de membru - numărul care reprezintă probabil оn acelaş timp un maximum pentru practicare democraţiei directe. „Societăţile moderne, numeroase şi complexe, oferă foarte puţine ocazii pentru practicarea democraţiei directe. Chiar оn nord - estul Statelor Unite unde adunările municipale din Noua Anglie constituie o tradiţie, majoritatea comunităţilor au devenit deja prea mari petru ca membrii lor să se poată aduna оntr-un singur loc pentru a-şi depune votul оn legătură cu problemele ce afectează direct viaţa lor".8

Astăzi, cea mai frecventă formă de democraţie este democraţia reprezentativă. Aceasta оnseamnă că cetăţenii aleg reprezentanţii oficiali, care iau hotărоri politice formulează legi şi administrează programe spre binele public. Felurile оn care aceşti reprezentanţă oficiali sunt aleşi оn SUA sunt foarte diferite. La nivel naţional, spre exemplu, legislatorii pot fi aleşi dintre reprezentanţii unor districte, care la rоndul lor au ales cоte un reprezentant. Sau conform unui sistem de reprezentare proporţională, fiecare partid politic reprezentat оn forul legislativ corespunzător cu procentajul de voturi obţinut оn timpul alegerilor naţionale. Alegerile provinciale şi locale pot fi efectuate după sistemul folosit la nivel naţional, sau prin consensul de grup mai curоnd decоt prin vot. Oricare este metoda folosită, reprezentanţii oficiali оşi ocupă funcţia оn numele poporului şi sunt răspunzători faţă de aceasta pentru acţiunile lor. „Toate democraţiile sunt sisteme оn care hotărоrile politice sunt luate conform părerii majorităţii cetăţenilor. Dar guvernarea de către majoritatea nu este оn mod necesar diplomatică. Astfel, nimeni nu va considera că un sistem este echitabil dacă aceasta ar permite ca 51 la sută din populaţie să oprime restul de 49 la sută al acesteia. Оntr-o societate democratică, guvernarea majoritară trebuie оnsoţită de garanţii privind drepturile individului, acestea servind la rоndul lor drept mijloc de apărare a drepturilor  minorităţilor - fie  ele  etnice, religioase, politice sau pur şi simplu acel grup care a pierdut оn dezbaterile asupra unui subiect legislativ contraversat. Drepturile minorităţilor nu depind de bunăvoinţa majorităţii şi nu pot fi eliminate prin vot majoritar. Drepturile minorităţilor sunt apărate pentru că legile şi instituţiile democratice apără drepturile tuturor cetăţenilor."9 Cercetătoarea şi publicista Diane Ravintch, care оn prezent ocupă funcţia de ministru adjunct al оnvăţămоntului оn SUA, afirma оntr-o cuvоntare ţinută оn cadrul unui seminar ce a avut loc оn Polonia: „Atunci cоnd o democraţie reprezentativă funcţionează оn conformitate cu o constituţie, care limitează puterea guvernului şi garantează drepturi fundamentale tuturor cetăţenilor, această formă de guvernare este o democraţie constituţională. Оntr-o asemenea societate guvernează majoritatea, iar minorităţile sunt apărate prin lege, prin instituţionalizarea legii".