Basel II, O inovatie financiara in sistemul bancar


 Categoria : Articole  Download gratuit :basel-ii-o-inovatie-financiara-in-sistemul-bancar.doc [41,5 Kb] (cкачиваний: 5)

Abstract: Aproape fiecare aspect al activităţii bancare este influenţat direct sau indirect de disponibilitatea şi/sau costul capitalului. Capitalul reprezintă unul dintre factorii cheie care trebuie luaţi оn consideraţie atunci cоnd este evaluată siguranţa şi buna funcţionare a unei anumite bănci. O bază adecvată de capital serveşte drept reţea de siguranţă pentru o varietate de riscuri la care este expusă o instituţie pe parcursul desfăşurării activităţii sale.

Cuvinte cheie: Basel II, inovaţie financiară, mediu bancar, sistem bancar, risc, abordare standartizată.

 

Sistemul financiar mondial a fost martorul unor schimbări considerabile odată cu introducerea Acordului de la Basel, deoarece a apărut o inovaţie financiară, astfel оn 1999 noul cadru de evaluare a riscurilor bancare are ca obiective promovarea siguranţei şi solidităţii sistemului bancar şi sporirea egalităţii competitive a băncii. Pe lвngă cerinţele minime de capital, s-a propus ca noul cadru de capital să includă doi piloni suplimentari: un proces sporit de analiză de supraveghere şi o utilizare eficientă a disciplinei de piaţă.


Pilonul I: Evaluarea cerinţei de adecvare a capitalului este determinată de trei componente de risc - riscul de credit, riscul de piaţă şi riscul operaţional, fiecare avоnd abordări diferite:
• Riscul de credit. Opţiune pentru calculul cerinţei de adecvare a capitalului pentru riscul de credit includ o abordare standardizată şi două versiuni ale unui model bazat pe rating-uri interne (IRB). Abordarea standardizată propune ca ponderea activelor bancare оn funcţiune de riscul de credit să se bazeze оn mare parte pe evaluările făcute de agenţiile externe de rating. Criteriile de acceptare a unor astfel de evaluări ale creditelor cuprind aspecte legate de obiectivitatea, independenţa, transparenţa, credibilitatea, recunoaşterea internaţională şi accesul la resurse dovedite de agenţia оn cauză. Cotările externe determină ponderile standard pentru creanţele la guverne, băncile externe şi corporaţiile interne sau internaţionale.
Cele două abordări alternative bazate pe rating-urile interne (IRB) sunt abordarea fundamentală şi abordarea avansată.
Măsurările interne ale unei bănci оn ceea ce priveşte riscul de credit se bazează pe evaluări ale caracteristicilor riscului atоt pentru debitor, cоt şi pentru tipul specific de tranzacţii. Оn plus, banca trebuie să estimeze exact cоt de mult este probabil să piardă dacă un debitor nu mai poate respecta plăţile aferente a unei obligaţii: astfel abordarea fundamentală cere ca portofoliu de credite să fie subdivizat оn cel puţin şapte „pachete" diferite. Deoarece probabilitatea de incapacitate de plată este conceptul central de măsurare pe care se fundamentează abordarea IRB, astfel odată cu calcularea pierderilor diferitor probabilităţi de incapacitate de plată, se determină o cheltuială de capital pe baza unei ponderi de risc pentru fiecare „pachet".
Aboradarea avansată propune utilizarea aceleiaşi metodologii pentru calcularea adecvării capitalului cu excepţia faptului că banca determină propiile sale cifre pentru pierderile probabile ale incapacităţilor de plată, pe baza experienţei istorice.
• Riscul de piaţă.Cerinţa de adecvare rămоne neschimbată. Calcularea cerinţei de capital pentru riscul de piaţă este deasemenea permisă prin intermediul unei abordări standardizate.
• Riscul operaţional. Riscul operaţional este definit de Comitetul de la Basel pentru supravegherea bancară ca fiind „riscul pierderii rezultate de pe urma proceselor interne, a personalului sau a sistemelor neadecvate sau falimentare, sau de pe urma evenimentelor externe". Progrese cum ar fi utilizarea tehnologiilor automatizate, intensificarea operaţiunilor adresate persoanelor fizice şi agenţilor economici şi creşterea comerţului electronic, utilizarea tot mai mare a surselor externe şi a tehnicilor sofisticate de reducere a riscului de credit sau a riscului de piaţă au creat un risc operaţional crescut. Această recunoaştere a condus la includerea riscului operaţional оn procesul intern al unei bănci cu privire la evaluarea şi alocarea capitalului.
Оn consecinţă Basel II include cheltuieli de capital aferente pentru evaluarea riscului operaţional. Sоnt trei metode de calculare a necesarului de capital pentru riscul operaţional:
Aboradarea riscului de bază este simplistă şi utilizează un singur indicator ca оnlocuitor al expunerii generale a băncii la riscul operaţional. Indicatorul folosit cel mai frecvent este reprezentat de veniturile brute, situaţie оn care banca trebuie să aloce un capital pentru riscul operaţional egal cu un anumit procent din veniturile sale brute. Această metodă nu necesită un volum mare de muncă din partea băncii, de aceea este cea mai adecvată.
Abordarea standartizată cere unei bănci să se organizeze оn mai multe linii de activitate, de exemplu: tranzacţii, vоnzări, activităţi bancare, plăţi şi altele; toate acestea utilizоnd ca indicator comun venitul brut. Aceşti indicatori sunt оnmulţiţi cu un factor procentual, iar cheltuiala totală de capital pentru riscul operaţional este apoi bazată pe suma cheltuielilor aferente a liniilor de activitate. Băncile ce utilizează această metodă trebuie să dispună de standarde eficiente de gestionare a riscului.
Abordările evaluărilor avansate se efectuează odată cu obţinerea informaţiei cerute de abordare standardizată şi pot avea trei opţiuni:
Abordarea evaluării interne, utilizează informaţia din abordarea standart. Produsul dintre probabilitatea apariţiei unui eveniment care generează pierderi şi pierderea care apare оn cazul producerii unui asfel de eveniment cu un factor de risc suplimentar sunt elementele care produc pierderea preconizată.
Abordarea distribuirii pierderilor, permit băncilor să estimeze distribuirea probabilă a pierderilor operaţionale de-a lungul unei perioade date, se оncearcă să evalueze оn mod direct pierderile neaşteptate.
Abordarea scorecard pentru a determina un nivel iniţial al capitalului pentru riscul operaţional. Abordarea solicită exercitarea unui raţionament calitativ.


Pilonul 2: Analiza de supraveghere.
Rolul supraveghetorilor este de a revizui evaluările interne a băncii cu privire la adecvarea capitalului de a garanta că poziţia băncii este consecventă cu strategia de risc şi de a permite intervenţia organelor de supraveghere оn cazul оn care nivelurile de capital оn scădere ridică оntrebări cu privire la capacitatea unei bănci de a face faţă şocurilor activităţilor.


Pilonul 3: Disciplina de piaţă.
Pentru ca disciplina de piaţă să fie eficientă, este nevoie de informaţii credibile şi oportune care să permită participanţilor de piaţă să realizeze evaluări ale riscurilor bine fundamentate, inclusiv evaluarea adecvării capitalului deţinut drept „tampon" оmpotriva pierderilor şi a expunerilor la risc ce pot genera astfel de pierderi.
Cea mai mare parte a autorităţilor de reglementare la nivel mondial urmează acum liniile directoare stabilite la Basel pentru adecvarea capitalului. Standardul a jucat un rol major оn оmbunătăţirea siguranţei sistemelor bancare din ţările оn curs de dezvoltare. Оn ultimul deceniu, standardul a fost introdus pe o scară mai largă оn ţările mai puţin dezvoltate decоt оn economiile aflate оn tranzţie. Conştientizоnd faptul că mediul bancar din aceste ţări presupune riscuri economice şi de piaţă mai mari, multe autorităţi de reglementare au introdus standarde mai ridicate ca fiind corespunzătoare pentru mediile оn tranziţie şi оn dezvoltare.